Cu un palmares semnificativ de dosare penale, Klaus Iohannis refuză să plece de la Cotroceni. Mai exact, președintelui ilegitim i s-au adus acuzații grave în 17 dosare, unul dintre ele fiind încă în lucru la Parchetul General, după ce una dintre cele șase case obținute din meditații l-a trimis pe Iohannis în instanță. Curtea de Apel Brașov a stabilit că Iohannis a cumpărat imobilul cu acte false și l-a făcut bun de plata a 320.000 de euro. De altfel, imediat după prezidențialele din 2014, Augustin Lazăr, care la vremea respectivă conducea Parchetul Curții de Apel din Alba Iulia și era un apropiat al președintelui ilegitim, l-ar fi scăpat pe Iohannis de două dosare.  

Totuși, Klaus Iohannis a reușit să ajungă în vârful țării deși, la data de 16 noiembrie 2014, ziua celui de-al doilea tur de scrutin, mai avea deschise două dosare penale la Parchetul Curții de Apel Alba Iulia, condus de Augustin Lazăr. De care a reușit, însă, să scape la ordinul judecătorului, care în prezent este pensionar de lux, după ce a condus Parchetul General al României între 2016 și 2019.

În total, 16 dosare au fost deschise pe numele lui Klaus Iohannis în perioada 2001-2016, spun jurnaliștii. Primele acuzații care i se aduceau lui Iohannis în 2001 erau instigare la fals, uz de fals, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu în două dosare diferite.

În unul dintre dosare, Iohannis era acuzat că, în calitate de primar al Sibiului, ar fi dispus restituirea ilegală către patru cetățeni străini a unui imobil din patrimoniul statului.

De altfel, majoritatea dosarelor deschise pe numele președintelui ilegitim sunt pentru abuz în serviciu, potrivit presei. Însă, și de aceste dosare a avut ”grijă”, din umbră, Augustin Lazăr, spun jurnaliștii. Mai exact, în 8 din cele 16 dosare penale nu a fost dispusă urmărirea penală, în 7 au fost impuse dispoziții de disjungere/declinare, în timp ce un dosar din 2013 a fost preluat de la Parchetul de pe Curtea de Apel Alba Iulia la Parchetul General.

Și asta nu este tot. Anul trecut, președintele ilegitim a pierdut o a doua casă din Sibiu pentru care a încasat chirie și trebuie să dea înapoi statului 260.000 de euro.

De altfel, în 2015, Iohannis a mai pierdut un imobil în care funcționa un sediu bancar, după ce s-a dovedit că proprietatea fusese dobândită în baza unui certificat fals de moștenitor. În același timp, președintele ilegitim a fost obligat să returneze și suma dobândită din închirierea imobilului, fiind vorba de 320.000 de euro. Însă nici până în prezent statul român nu a reușit să intre în posesia proprietății și nici prejudiciul nu a fost încă recuperat. 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here