Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o fermă din judeţul Constanţa, au anunţat, joi, reprezentanţii Prefecturii Constanţa, care au precizat că sunt afectate 49.000 de exemplare din cele 20 de hale ale exploataţiei. De asemenea, peste 1.200 de porci dintr-una din hale au fost ucişi şi îngropaţi. Reprezentanţii Prefecturii Constanţa au anunţat că, joi, a avut loc şedinţa extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor – al judeţului Constanţa – Unitatea Locală de Decizie (CLCB—UDL) în cadrul căreia a fost votată şi aprobată Decizia nr. 2 ce prevede Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere a focarului de pestă porcină africană la o exploataţie din localitatea Fântânele. Astfel, în urma analizelor, miercuri, a fost confirmată pesta porcină africană la nivelul Halei nr. 20 din cadrul unei ferme din Fântânele. În urmă cu o săptămână virusul fusese confirmat şi la nivelul Halei nr. 14. ”Având în vedere viteza mare de propagare a virusului precum şi contagiozitatea ridicată a acestuia, cu posibilitatea propagării şi la exploataţiile din teritoriul adiacent fermei, se impune uciderea imediată şi ecarisarea întregului efectiv de animale din exploataţie si distrugerea tuturor materialelor cu risc din focar prin metoda alternativă de neutralizare – îngropare – în zona aprobată de autorităţile competente. Sunt afectate aproximativ 49.000 de exemplare din cele 20 de hale ale exploataţiei”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Constanţa. Ei au precizat că până la data de 15 ianuarie, au fost ucişi şi îngropaţi circa 1.250 de porci aparţinând exploataţiei – Hala 14.