Un paznic al Spitalului Municipal Onești a fost înjunghiat în noaptea de vineri spre sâmbătă de un pacient în vârstă de aproximativ 70 de ani, care a ajuns în stare de ebrietate la unitatea sanitară și a provocat un scandal. Incidentul a avut loc în momentul în care paznicul a intervenit pentru a încerca să calmeze situația. 

Reprezentanții spitalului au fost cei care au alertat Poliția Municipiului Onești imediat după producerea atacului. Conform informațiilor furnizate de autorități, septuagenarul a devenit violent, iar paznicul, aflat în timpul serviciului, a încercat să îl oprească, moment în care a fost atacat cu un obiect tăietor-înțepător.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, un bărbat 71 de ani, din oraşul Târgu Ocna, l-ar fi înjunghiat pe un tânăr de 35 de ani care, în calitate de personal de pază la spital, ar fi încercat să aplaneze un conflict spontan”, informează oficialii Poliţiei judeţene Bacău. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here