Fostul cancelar german Angela Merkel a îndemnat sâmbătă la menținerea parteneriatului transatlantic al Europei cu Statele Unite ale Americii, într-un discurs ce intervine înaintea învestirii luni a președintelui ales al SUA, Donald Trump.
Acest parteneriat este chiar mai indispensabil astăzi decât în urmă cu câțiva ani, a declarat Merkel, exprimându-se la eveniment la Dusseldorf, în vestul Germaniei.Fără sprijinul SUA și al NATO, Ucraina nu ar fi putut rămâne un stat suveran după invazia pe scară largă declanșată de Rusia în februarie 2022, a subliniat Angela Merkel.Odată cu atacul Moscovei, principiul de baza al ordinii postbelice europene – inviolabilitatea teritorială – a fost anulat, a atras atenția fostul cancelar german.Merkel – care a condus Germania din 2005 până în 2021 – a spus despre Trump că este un ‘președinte special’ care apără ‘interesele legitime’ ale țării sale.
Stare de alertă maximă la Washington: Pregătiri fără precedent pentru cea de-a doua învestire a lui Donald Trump! PROGRAMULÎn domeniul cooperării multilaterale, el nu crede în ‘situații în care toți câștigă’, ci în existența întotdeauna a ‘unui învingător și a unui învins’, a remarcat ea.’Nu-l vom schimba pe Donald Trump, dar putem reacționa în fața lui’, a spus Merkel. Europa trebuie să își unească interesele, a continuat ea, deoarece și SUA ar fi rău sfătuite dacă nu și-ar căuta un aliat în Europa, iar ‘noi suntem un factor puternic’.La aproape 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, problema războiului și a păcii este din nou ‘la ușa noastră și nu este o discuție abstractă’, a afirmat Angela Merkel, potrivit căreia o ‘descurajare credibilă’ necesită cheltuieli semnificativ mai mari pentru apărare, scrie Agerpres.’Acestea ar trebui să fie mai mari și nu mai mici de 2% din produsul intern brut (PIB), a declarat Merkel, referindu-se la obiectivul de cheltuieli al NATO.Trump a cerut recent ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare.