Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Farul Constanţa, în ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1 Casa Pariurilor. Unicul gol al meciului a fost marcat de Papp, în minutul 44. CSU Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu (Conte ’46), Papp, Screciu, Bancu – Cîmpanu (Roguljic ’65), Al. Creţu, Mateiu (Bic ’80), Gustavo (Nistor ’79) – Markovic (Koljic ’65), Ivan. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf Farul Constanţa: Aioani – Boboc, Larie, Artean, De Nooijer – Ciobanu (Radaslavescu ’46), Nedelcu (Dussaut ’70), Purece (Grameni ’46) – Pitu (Omoh ’70), Ad. Petre (Moldoveanu ’46), Jefte. Antrenor: Gheorghe Hagi Cartonaşe galbene:Creţu ’11 / Omoh ’72 Arbitri Marcel Bîrsan – George Florin Neacşu, Ferencz Tunyogi – Horia Gabriel Mladinovici Observator: Eduard Dumitrescu Clasamentul final al sezonului regulat este următorul: 1. CFR Cluj – 76 de puncte, 2. FCSB – 62, 3. CS Universitatea Craiova – 55, 4. Farul – 48, 5. FC Argeş – 48, 6. FC Voluntari – 47, 7. FC Botoşani – 46, 8. UTA – 40, 9. Rapid – 40, 10. Sepsi – 39, 11. Chindia – 35, 12. FC U Craiova – 33, 13. CS Mioveni – 29, 14. FC Dinamo – 17, 15. Academica Clinceni – 14, 16. Gaz Metan Mediaş – 10. Clasamentele înainte de începerea play-off-ului şi play-out-ului, după înjumătăţirea punctelor, sunt următoarele: Play-off: 1. CFR Cluj – 38; 2. FCSB – 31; 3. CS Universitatea Craiova – 27; 4. FC Argeş – 24; 5. Farul – 24; 6. FC Voluntari – 24 Play – out: 1. FC Botoşani – 23; 2. UTA Arad – 20; 2. Rapid – 20; 4. Sepsi – 20; 5. Chindia – 18; 6. FC U Craiova – 17; 7. CS Mioveni – 15; 8. Dinamo – 9; 9. Academica Clinceni – 7; 10. Gaz Metan Mediaş – 5. Deoarece în play-out sunt doar 9 jocuri, cinci echipe vor juca un meci în plus pe teren propriu. Vor retrograda direct echipele ce vor termina pe locurile 9 şi 10, iar locurile 7 şi 8 vor disputa un baraj de menţinere/promovare în Liga 1 în dublă manşă (tur-retur) cu ocupantele locurilor 4, respectiv 3, din Liga 2. Pentru ca toate meciurile din play-out să aibă miză sportivă, se va juca o finală între locul 1 şi locul 2 din grupa de play-out. Câştigătoarea va avea şansa unui joc împotriva echipei clasate pe ultimul loc care permite participarea în Europa, pentru a stabili echipa care va juca în sezonul viitor al cupelor europene. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].