A murit Gheorghe Udriște, fost director general al Metrorex și fost director al Direcției Transporturi din Primăria Capitalei. În mandatele sale a fost conceput și demarat proiectul magistralei 5 de metrou Râul Doamnei – Eroilor. Gheorghe Udriște a decedat duminică seara. 

S-a născut pe 6 octombrie 1947 la Turceni, județul Gorj, iar în 1973 a absolvit Facultatea de Energetică din cadrul Universității Politehnice București. În 1995 a urmat un curs post – universitar cu tema „Managementul în transporturi”, iar în 2008 un altul, cu tema „Managementul instituțiilor publice”, scrie Club feroviar.

Cariera și-a început-o în septembrie 1965, când a fost profesor suplinitor la Şcoala generală Plopşoru și apoi la Şcoala generală Strâmba Jiu, ambele din Gorj, până în august 1966. În perioada februarie 1968 – septembrie 1968 a fost funcționar tehnic la Direcția de Drumuri și Poduri Gorj.

În iulie 1973, după terminarea facultății, și până în aprilie 1978, a fost inginer şi cercetător științific principal la Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice Bucureşti.

Din mai 1978 și până în februarie 1997 a ocupat, pe rând, funcțiile de șef de secție și șef de departament la Întreprinderea de Exploatare a Metroului, redenumită ulterior Metrorex S.A.

În perioada martie 1997 – februarie 2001, ocupă funcția de director general al Metrorex S.A., fiind numit de ministrul Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu.

Pe acesta îl urmează la Primăria Municipiului București, după ce este ales primar general. La PMB, Gheorghe Udriște a fost în perioada 2001 – 2007 directorul general al Direcției Transporturi, Drumuri şi Siguranţa Circulaţiei.

În 2007 – 2008, denumirea funcție sale se modifică în director general al Direcției Generale de Infrastructură si Servicii Publice. Din poziția sa la Primăria Capitalei, a coordonat modernizarea liniei tramvaiului 41 („metroul ușor”) și al altor zeci de kilometri de linie de tramvai. De asemenea, a fost implicat active în demersurile pentru construcția Pasajului Basarab.

În februarie 2009, în mandatul de ministru al Transporturilor al lui Radu Berceanu, Gheorghe Udriște revine în funcția de director general al Metrorex, pe care o ocupă până în iulie 2012, când este trecut ca director de Investiţii şi Achiziţii Publice, iar apoi iese la pensie. Ulterior, încep lucrările la Magistrala 5 Râul Doamnei-Eroilor.

În perioada 2010 – 2012 a fost și membru în Consiliul de Administrație și apoi şi preşedinte al CA al Complexului Energetic Turceni.

Ca activitate politică, Udriște a fost, în perioada 1998 – 2000, vicepreședinte al Partidului Democrat, Organizația Municipiului București, iar din 2000 până în 2001 președinte ale acesteia. A fost și deputat PMP, în legislatura 2012 – 2016.

În efemerul mandat al Gabrielei Firea, Gheorghe Udriște revine la Primăria Capitalei, în calitate de consilier pe probleme de transporturi. Din această poziție, implementează sistemul gardurilor separatoare la liniile de tramvai modernizate.

Din data de 14 februarie 2023, Gheorghe Udriște era membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here