În fața inevitabilității morții, fiecare dintre noi reflectează asupra vieții trăite, asupra alegerilor făcute și a relațiilor cultivate. O asistentă care a avut ocazia să însoțească pacienți în ultimele lor momente a observat un tipar comun în regretele exprimate de aceștia.
Asistenta medicală Julie McFadden a spus că există un aspect principal al vieții, oamenii și-ar dori să „aprecieze mai mult” atunci când se confruntă cu moartea.
În cadrul unui interviu la podcastul Disruptors al lui Rob Moore, McFadden a reflectat asupra experiențelor ei, în care a avut grijă de aproximativ 100 de persoane, inclusiv „cel mai mare regret” pe care mulți îl au.
Asistenta – care se numește „Hospice Nurse Julie” pe rețelele de socializare – a spus: „Cel mai mare regret al muribunzilor pe care mi l-au spus este că nu și-au apreciat sănătatea atunci când au avut-o
De exemplu, fiind într-o situație precară, lor nu le este foame, dar își văd familia își doresc să le fie și să vrea să mănânce. Și-ar dori să simtă mâncarea pe care familia lor le-a oferit-o.
Sau, desigur, când au diverse suferințe, ei spun „Mi-aș fi dorit să fi apreciat cât de ușor mi-a fost să mă trezesc, să mă ridic din pat și să merg la muncă. Sau să merg oriunde. Și acum nu mai pot.”
De asemenea, asistenta medicală a mai împărtășit și alte regrete pe care pacienții ei le-au avut:
“Mi-aș fi dorit să nu muncesc atât de mult. Mi-aș dori să nu aștept să mă pensionez pentru a pleca în acea vacanță. Mi-aș dori să le fi spus multe lucruri oamenilor care nu mai sunt aici.”
Asistenta a concluzionat: „Deci, oricine ne ascultă, murim cu toții, dar nu cred că este vorba despre: „Toți vom muri, așa că renunță la slujba ta și sari într-un avion, du-te să călătorești prin lume”. Este tare dacă asta vrei să faci.
Dar cred că există ceva în confruntarea cu propria noastră mortalitate, astfel încât să ne putem trăi viața de zi cu zi, în sensul de a ne trezi dimineața și de a mulțumi trupurilor noastre că am deschis ochii și suntem acum din nou conștienți. Pot să-mi beau cafeaua pe care o iubesc atât de mult dimineața încât să simt briza oceanului pe față.
Asta este ceea ce cred că face o viață plină de sens.”
Moarte CUMPLITĂ pentru o asistentă medicală de 29 de ani. Elisa a fost ucisă de propriul soț