Un automobil din gama Mercedes-AMG GT Black Series va fi noul safety car în sezonul 2022 al Campionatului Mondial de Formula 1, care începe la 20 martie, în locul Mercedes-AMG GT R, informează motorsport.com. Şi maşina medicală are o versiune nouă, îmbunătăţită, GT 63 S 4MATIC+, care înlocuieşte C 63 S Estate, aflat în uz din 2015. Potrivit constructorului german, maşina de siguranţă şi cea medicală sunt cele mai puternice din gama lor. Prima are 730 de cai putere şi 325 de kilometri/oră viteză maximă, iar cea de-a doua, 630 de cai putere şi 315 kilometri/oră. Cea mai vizibilă modificare la safety car o reprezintă dispariţia barei de lumini de pe plafon şi înlocuirea acesteia cu un set de lumini integrat în parbriz şi spoiler, pentru o mai bună aerdinamocă a automobilului. În locul plăcuţei pentru număr din spate a fost plasat un alt sistem luminos, util pentru piloţi, iar luminile de pe părţile laterale au rolul de a informa publicul atunci când safety car-ul se retrage la boxe. La volanul safety car-ului se va afla, ca de obicei, pilotul Bernd Maylander, ajutat de copilotul Richard Darker, care are acces la două monitoare cu toate informaţiile despre cursă şi cu filmări TV pentru a ghida monoposturile de F1 pe pistă. “Am avut deja şansa de a testa acest vehicul uimitor de multe ori şi sunt pur şi simplu uluit de cât de aproape este de o maşină de curse pursânge. Este într-adevăr un pas major în comparaţie cu GT R de anul trecut, care era deja la un nivel extrem de ridicat”, a declarat Maylander. Ambele maşini vor fi vopsite în culoarea roşie, cu numele sponsorului Crowdstrike imprimat. La fel ca anul trecut, Mercedes va împărţi cu Aston Martin sezonul în ceea ce priveşte furnizarea safety car-ului şi maşinii medicale. Marca britanică va folosi aceleaşi maşini, Aston Martin Vantage şi Aston Martin DBX SUV. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].