O companie americană producătoare de ștergătoare auto va închide fabrica din localitatea Ariceștii Rahtivani, Prahova. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a primit o notificare privind intenția societății de concediere colectivă a aproximativ 400 de angajați. Recent, o mare fabrică de frigidere din aceeași zonă industrială a anunțat concedierea a 500 de oameni
Compania Trico Wipers a transmis, joi, o notificare la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Prahova prin care anunță intenția de închidere a fabricii de ștergătoare auto de la Ariceștii Rahtivani, potrivit Observatorul Prahovean.
Este vorba de aproximativ 400 de angajați. Concedierile vor avea loc în tranșe, până în trimestrul al III-lea al acestui an, cu aplicarea unor criterii de prioritate în procesul de concediere colectivă.
Vor exista măsuri pentru atenuarea consecințelor concedierilor și compensații financiare acordate în funcție de vechime.
Concedierile vor începe la finalul lunii martie și vor continua până în al III-lea trimestru din 2025, a precizat un oficial al AJOFM pentru Observatorulph.ro.
Recent, fabrica de frigidere Haier Europe a anunțat, recent, că închide operațiunile din Ariceștii Rahtivani și disponibilizarea a circa 500 de oameni.