Proiect controversat al Ministerului Educației. Istoria și geografia au fost eliminate din programa școlară pentru elevii de la real, uman și tehnologic. Potrivit noilor planuri cadru, aceste materii ar urma să fie studiate doar în primii doi ani de liceu și vor fi mai puține ore. 

UPDATE Ministrul Educației și Cercetării Daniel David susține că Istoria rămâne o disciplină studiată de elevi în trunchiul comun. Este însă gândită să aducă mai clar în discuții diverse aspecte și sunt în acest trunchi comun pentru clasele a IX-a și a X-a, iar în clasele a XI-a și a XII-a devin de specialitate la profilul umanist și pot să fie predate și la profilul real dacă decid școala și elevii, respectiv dacă ăropunerea vine din partea elevilor. 

Ministrul susține că la minister au ajuns deja mai multe propuneri ca aceste materii să fie menținute în toate filierele de liceu, fără să mai fie această eliminare. 

Mesajul integral al ministrului Educației poate fi consultat AICI

ȘTIREA INIȚIALĂ

Ministerul Educației a pus în transparență noile planuri-cadru pentru elevii de liceu, planuri ce cuprind materii obligatorii și materii opționale. Sunt deja schimbări care au stârnit un val de controverse în spațiul public. 

Concret, Geografia și Istoria sunt materii care au fost eliminate din acel trunchi comun pentru elevii de la uman, real și tehnologic. Aceștia ar urma să aibă mai puține ore. 

Dacă ne uităm pe proiectul pus în transparență, spre exemplu, la Matematică-Informatică în clasele IX-a și a X-a, elevii ar urma să aibă câte o oră de istorie pe săptămână și una de Geografie, iar în ultimii doi ani de liceu nu vor mai avea aceste discipline. 

La fel se întâmplă și la profilul tehnologic, iar la filologie – în ultimii doi ani de liceu elevii vor avea mai multe ore pe săptămână de istorie și geografie. Rămân însă, potrivit planului actual, Istoria Comunismului, Istoria evereilor și Holocaustul.

Pot apărea însă schimbări pentru că ministrul Educțaiei își propune să existe întâlniri în întreaga țară pentru a discuta despre aceste planuri-cadru și pentru a vedea ce materii sunt eliminate sau ce își doresc elevii să studieze la liceu.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here