Zeci de companii de stat și private din domeniul energiei au primit o scrisoare din partea ministrul Sebastian Burduja prin care le vorbește despre patriotismul energetic, dând exemplu strategia pe care Donald Trump o aplică în SUA.
Ministrul le cere companiilor să vină cu măsuri pentru suspendarea la nivel european a politicii Green Deal, dar și a unor normative din domeniul mediului. Printre cei care au primit scrisoare se află și Romgaz, Hidroelectrica, Rompetrol și Transelectrica.
Burduja spune că țara noastră trebuie să contribuie activ la o redefinire a politicilor energetice, fiind vorba de o abordare similară SUA.
Ministrul mai spune în document ca va face și o analiză serioasă privind tranziția verde, dar și asupra efectelor green deal, însă nu a vorbit deloc despre fondurile de miliarde de euro care vin spre țara noastră pentru dezvoltarea sectorului energetic.