Oana Robu, soția vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, a murit subit la vârsta de 47 de ani, lăsând o durere imensă în urma sa. Oana Robu era cunoscută și apreciată ca profesoară de limba și literatura română, fiind una dintre cele mai îndrăgite cadre didactice de la liceul unde preda. Cine a fost Oana Robu
Căsătorită cu Nicolae Robu, cu care avea trei copii – două fete și un băiat – Oana a fost o femeie devotată familiei și meseriei sale, conform Monitorul de Suceava. Tragedia a lovit familia Robu într-un moment deja marcat de durere, având în vedere că Nicolae Robu o pierduse, cu doar câteva luni în urmă, pe mama sa.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe: „Nicu, îmi pare nespus de rău. Să pierzi cele mai iubite femei din viața ta, la câteva luni distanță, este o durere cumplită. Mai întâi mama, acum soția… nu există cuvinte care să aline o astfel de suferință. Oana a fost un dascăl dedicat, o mamă și o soție devotată. Un om special, pentru care cred că Dumnezeu are un plan mai bun. Nu ești singur, Nicu. Suntem cu toții alături de tine.”
Vestea trecerii sale a zguduit comunitatea locală și, în special, elevii pe care i-a îndrumat cu atâta dăruire. Mesajele de omagiu au început să curgă imediat, iar o elevă care i-a fost dirigintă Oana Robu a transmis un mesaj plin de regrete: „Nu pot să explic în cuvinte starea pe care mi-a dat-o vestea trecerii dumneavoastră în neființă. Regret că nu v-am mai vizitat, regret că nu v-am spus toate acestea înainte. Mi-am dorit să vă știu pentru totdeauna așa cum v-am cunoscut prima dată: fericită, curajoasă, plină de entuziasm și compasiune. Sper să mă iertați dacă v-am greșit și că mă veți veghea de acolo, de sus.”
Familia Robu se pregătește acum pentru înmormântare, iar comunitatea suceveană continuă să își exprime respectul și prețuirea pentru Oana Robu.
Oana Robu a murit subit / Sursa foto – Facebook