Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a anunţat, miercuri, că certificatul verde şi testarea nu mai sunt obligatorii la intrarea în ţară, şi lipsa lor nu va duce la intrarea în carantină, însă formularul de localizare a pasagerului (PLF) va trebui completat în continuare, până când va fi abrogată Ordonanţa prin care s-a introdus. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat după şedinţa de Guvern că doreşte să facă câteva clarificări, după ridicarea restricţiilor privind starea de alertă. ”În privinţa certificatului verde şi a altor condiţii de intrare în ţară care erau utilizate în cadruil pandemiei de COVID-19, în urma hotărârii CNSU de ieri, care ridica starea de carantină pentru persoanele care nu prezentau certificatul verde sau teste negative la intrarea în ţară, ca o consecinţă a acestei hotărâri, nicio persoană care va pătrunde pe teritoriul României fără să aibă certificat verde sau test nu va avea nevoie de carantină”, a spus Cărbunaru. El a precizat că ”rămâne util ca document pe care cetăţenii îl pot utiliza când călătoresc în alte ţări, care au menţinut aceatsă formulă necesitatea certificatului verde, cdar nu necesar pentru a intra în România fără să intri în carantină”. Dan Cărbunaru a mai spus că valabilitatea certificatelor verzi eliberate de autorităţile române până în prezent rămâne până la 31 decembrie, adică până la finalul acestui an. ”Nu va duce pe nimeni în caratină, dacă nu va fi prezentat la intrarea în România. deci, nu va mai fi un document obligatoriu pentru cetăţenii români, la intrarea în ţară, de asemenea nici testarea nu se mai include printre condiţii”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului. Aceasta a mai afirmat că, în privinţa formularului PLF ( personal location formular, nr) , până nu va fi abrogată Ordonanţa Guvernului 129/2021 acesta va rămâne necesar, pentru cei care intră în România, astfel că va trebui completat. ”Introducerea PLF în România a apărut ca urmare a unui context european, în care tot mai multe state europene l-au introdus în sprijinul celor care erau în risc să fie contaminaţi de SARS-COV2, şi în prezent există demersuri pentru a renunţa şi România la acest document”, a mai spus Cărbunaru, precizând că face apel la români să îşi completeze în continuare aceste formulare, până când actul normativ în vigoare va fi abrogat”, a explicat Cărbunaru. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].