Legumele şi fructele care sunt vândute în pieţele din Buzău ar putea fi testate în ceea ce priveşte conţinutul de pesticide sau alte substanţe nocive. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost lansat în dezbatere publică de autoritățile locale. 

Inițiatorul proiectului susține că în acest fel oamenii vor ști ce cumpără şi pot face mult mai ușor diferența dintre producătorii corecți și intermediari sau cei care fac exces de substanțe chimice.

Proiectul dezbătut la Buzău a stârnit inclusiv interesul Autorităţii Naţionale Fitosanitare, instituţie care se ocupă cu analizarea reziduurilor de pesticide din legumele şi fructele autohtone şi căreia inițiatorii i-au cerut sprijinul pentru prelevarea şi analizarea probelor, potrivit news.ro. Directorul ANF a declarat la un post regional de televizune că proiectul aflat în dezbatere publică ar putea fi extins la nivel naţional.

”Laboratoarele noastre pot susţine şi pot verifica acest număr de probe, respectiv 7 pe lună. Nu ne influenţează volumul de muncă”, a declarat Romeo Şoldea.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here