Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Doi cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului au fost recuperați de salvamontiști, unul dintre aceștia fiind spitalizat.
“Cei doi cetățeni ucraineni aflați aproape de baza muntelui (Munții Maramureșului – n.r.), unul dintre ei prezentând probleme medicale, au fost recuperați, iar acțiunea a durat undeva la trei ore. (…) Operațiunea de recuperare a cetățenilor ucraineni cu vârste de 41, respectiv 29 ani s-a finalizat rapid prin predarea unuia dintre ucraineni la UPU pentru tratamente medicale, urmând ca cei doi să fie preluați ulterior de autoritățile competente”, a declarat miercuri directorul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga.
Acțiunea de recuperare a celor doi ucraineni a fost realizată cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul sectorului Poienile de sub Munte, localitate apropiată de granița cu Ucraina.