Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe DJ 412 A, la intrarea în localitatea Hobaia, comuna Ogrezeni, județul Giurgiu. În urma coliziunii dintre două autoturisme, o femeie de 49 de ani a fost rănită și a necesitat îngrijiri medicale. Cum s-a întâmplat accidentul
În momentul producerii accidentului, în cele două vehicule se aflau doar șoferii. La fața locului au intervenit rapid echipajele de salvare din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, care au acționat cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SAJ și un echipaj al Poliției.
Grav accident rutier în Giurgiu / Sursa foto – ISU
Femeia rănită a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Între timp, pompierii au luat măsuri pentru prevenirea unui posibil incendiu, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
Accident rutier grav / Sursa foto – ISU