Vlăduța Lupău, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară din România, este vizată de o amplă anchetă internațională. Artista a fost vizată de suspiciuni în legătură cu ajutoarele financiare acordate de stat în perioada pandemiei COVID-19.  

Pe portalul instanțelor de judecată, numele Vlăduței Lupău apare într-un proces penal deschis în primele zile ale acestui an, având ca obiect o comisie rogatorie internațională. Artista figurează în acest dosar în calitate de intimat, scrie BZI.

Obiectul procesului în care apare numele Vlăduței Lupău se referă la o comisie rogatorie internațională, o procedură prin care autoritățile unui stat solicită ajutorul unui alt stat pentru a efectua acte de procedură în cadrul unei anchete penale. De obicei, astfel de proceduri sunt folosite în cazuri care implică infracțiuni transfrontaliere.

În urmă cu ceva timp, aceasta a fost cercetată pentru presupusa primire ilegală de fonduri din partea statului în perioada pandemiei de COVID-19. Ulterior, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au cerut instanței confirmarea renunțării la urmărirea penală în cazul Vlăduței Lupău, iar această cerere a fost admisă de magistrați.

În cazul de față, procesul se află în stadiul de „fond”, ceea ce înseamnă că instanța a început să analizeze cazul în detaliu. De asemenea, procesul poate implica aspecte legale internaționale, iar deciziile instanței românești ar putea influența proceduri din alte țări.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here