Jurnalistul Silviu Mănăstire lansează un atac devastator la adresa actualului lider al PNL, Ilie Bolojan. Acesta îi reproșează politicianului că toate acțiunile sale sunt motivate de criterii clientelare pe care acum vrea să le aplice și la nivel central. Mănăstire nominalizează câțiva dintre oamenii pe care Bolojan i-a numit în diferite funcții și îl întreabă, retoric, dacă “ăștia sunt specialiștii și competenții tăi, Nea Ilie?! Cu ei vrei să reformezi partidul și activitatea Senatului?” “Avem o promisiune neonorată către Nea Ilie Bolojan – pentru ca liberalii care muncesc în mediul privat trebuie să alerge, pentru ca tu Nea Ilie să ai bani de indemnizații și diurnă de 8000 de euro pe lună ca președinte de Senat Nea Ilie, ia spune tu poporului liberal ce procedura de selecție, concurs, grila de competențe profesionale ai aplicat în cazul angajării în funcția de director de cabinet a președintelui Senatului a doamnei Daniela Sava? Sau a contact relația personală? Sava este fosta jurnalistă, cu ceva activitate neclară pe la SGG/ Guvern, în zona de comunicare (…) Aceeași întrebare se aplică și pe situația domnișoarei Bianca Firezar. Aici este și mai grav. Ai angajat-o inițial la Consiliul Județean Bihor, din reporter Digi Oradea, televiziunea bunului tău mogul, să nu spun prieten, Zoli Teszari, cel care muncește la imaginea ta (gratuit evident) de ani de zile. Cum și de ce ai angajat-o pe Firezar în funcția de director coordonator a echipei de consilieri a președintelui Senatului? Competențe? Concurs? Tu când te trezești dimineața și te uiți în oglindă nu te lovește cumva ipocrizia ta încruntată?! (…)Ăștia sunt specialiștii și competentii tăi, Nea Ilie?! Cu ei vrei să reformezi partidul și activitatea Senatului?” a scris Silviu Mănăstrie. Citește întrega postare  mai jos. 

 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here