Cehii au reușit să economisească peste 1 milion de euro fără ca măcar să-și propună asta. Totul, datorită unei familii de castori, care au construit în doar două zile un sistem de canale și baraje exact în zona unde autoritățile pregăteau un proiect similar. Proiectul data din 2018 și a primit avizul de începere a construcțiilor, dar a fost întârziat din cauza discuțiilor ce au vizat acel teren.
Clasificat ca arie protejată în 2015, situl Brdy urma să fie supus unor lucrări de amenajare pentru a fi transformat într-o zonă umedă, dar o familie de castori a fost mai rapidă. În plus, totul a fost făcut gratuit.
„Castorii au construit o zonă umedă cu bazine și canale și au făcut acest lucru pe o suprafață aproape de două ori mai mare decât cea prevăzută de noi”, a dezvăluit Bohumil Fiser.
Simpaticele animale nu s-au oprit însă aici. Ele s-au mutat ulterior într-un șanț din jurul iazurilor în care ecologiștii doreau să construiască mici baraje pentru a permite apei să se scurgă și au construit cel puțin patru astfel de baraje cu dinții lor.
Acțiunea castorilor a permis o economie de aproximativ 1,19 milioane de euro.
„Este vorba despre un serviciu complet, castorii sunt absolut fantastici și, atunci când se află acolo, ei nu strică nimic și fac o muncă remarcabilă”, a mai spus oficialul ceh.
Fiind o zonă protejată, departe de terenuri agricole, specialiștii estimează că nu vor exista conflicte cu castorii în următorii zece ani.