Crin Antonescu intervine în scandalul momentului, cel între SUA și UE pe tema negocierilor de pace în Ucraina. Candidatul pentru prezidențialele din mai consideră că România nu trebuie să părăsească NATO și nici să întrerupă parteneriatul strategic cu americanii.
Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat vineri că nu încetează calitatea de membru al NATO al ţării noastre şi România trebuie să păstreze şi să conjuge parteneriatul strategic cu SUA. El a mai arătat că cheltuielile militare ale României, ca şi a altor ţări europene din NATO, vor trebui să crească.
”Noi avem o problemă în acest moment şi în perioada imediat următoare, în sensul că până acum am stat liniştiţi ca membri ai NATO, ca membri ai NATO din Flancul estic, care odată cu războiul în Ucraina a căpătat o semnificaţie, o relevanţă strategică mai accentuată pentru organizaţie, ca ţară care găzduieşte scutul de la Deveselu şi baza de la Kogălniceanu şi proiectul de extindere la acelei baze, destul de liniştiţi din punctul de vedere al securităţii. Dacă se pune problema reducerii efectivelor sau chiar dezangajării parţiale a efectivelor americane din NATO, asta este într-adevăr o temă de preocupare pentru toţi”, a spus Crin Antonescu, la Iaşi.
”Calitatea de membru al NATO nu încetează. România nu poate fi nici scoasă din NATO şi România, sub nicio formă – dacă sunt preşedinte, dacă sunt alţii, nu ştiu, trebuie să-i întrebaţi – nu iese din NATO”, a mai spus Antonescu, adăugând că el consideră că apartenanţa României la NATO a fost una din marile reuşite de politică externa şi este una din puţinele garanţii solide pe care România le are, aşa cum nu le-a avut niciodată în întreaga sa istorie.
Crin Antonescu a mai spus că nu e niciun dubiu şi americanii, reprezentanţii administraţiei Trump, au dreptate, chiar dacă o spun destul de brutal, şi anume că nu sunt obligaţi să plătească în continuare pentru securitatea altor ţări.
”În consecinţă, cheltuielile militare ale României, ca şi al altor ţări europene din NATO, vor trebui să crească. (..) Cred că România, guvernul României trebuie deja să fie pregătit şi pentru aceste cheltuieli, că România este oricum interesată să crească aceste cheltuieli de apărare, ca şi toate ţările europene”, a subliniat candidatul coaliţiei.
Antonescu a mai arătat că România trebuie să păstreze şi să conjuge parteneriatul strategic cu Statele Unite, cu calitatea sa de membru al NATO şi, personal, crede că România trebuie să examinize toate posibilităţile de a cointeresa într-un proiect economic în zonă, în Marea Neagră, Statele Unite ale Americii.
”Cel mai bun mod de a cointeresa pe cineva să apere o regiune, să investească într-o regiune (..) este să găseşti un interes economic suficient de semnificativ pentru ei şi să încerci să propui o parteneriat de business pe acea posibilitate, pe acea resursă şi atunci nu mai e grija noastră, vor investi şi în baze, şi în securitate, şi în întărirea forţei de protecţie a NATO în zonă chiar ei, americani”, a explicat Crin Antonescu.
”Noi dorim şi sunt convins că parteneriatul transatlantic va rămâne, că Statele Unite şi Uniunea Europeană, nu Statele Unite sau Uniunea Europeană, înseamnă viitorul”, a mai spus el.