O femeie a murit, arsă de vie, în urma unui incendiu izbuncnit într-un bloc din Timișoars. Alte 30 de persoane au fost evacuate. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. 

Un incendiu puternic a izbucnit în cursul nopții de sâmbătă, 22 februarie, spre duminică, 23 februarie, la un apartament de la etajul 2 al unui bloc din Timișoara. O femeie de 72 de ani a ars de vie, iar 30 de oameni au părăsit clădirea.

Conform Tion, două persoane, între care și fiica decedatei, au fost duse la spital după ce au avut atacuri de panică. Circa 30 de oameni au părăsit imobilul.La fața locului s-au deplasat pompierii și s-au prezentat cu 7 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice. În plus, au fost mobilizate și 3 autospeciale pentru transport persoane și victime multiple, dar și două echipaje SMURD.

„La sosirea echipelor de intervenție la locul evenimentului, incendiul se manifesta la deșeuri combustibile într-un apartament pe o suprafață de aproximativ 60 mp”, au afirmat reprezentanții  ISU Timiș. Conform sursei citate, flăcările au cuprins un apartament din Piața Traian din Timișoara. Oamenii legii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

136 de turiști au fost salvați de pe munte de salvamontiști în ultimele 24 de ore 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here