Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat, vineri, invazia „brutală” a Rusiei în Ucraina şi a condamnat atacurile asupra civililor şi asupra centralei nucleare Zaporojie din Energodar, din sud-estul Ucrainei. ”Nu dorim război, conflict cu Rusia, dar avem angajamentul de a ne apăra şi proteja aliaţii”, a mai declarat Stoltenberg, citat de CNN. ”Condamnăm atacurile asupra civililor. Şi, peste noapte, am văzut, de asemenea, informaţii cu privire la atacul asupra centralei nucleare”, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, premergătoare unei reuniuni ai miniştrilor de Externe ai NATO, la Bruxelles. El a subliniat că ”NATO nu face parte din conflict”, deşi aliaţii NATO au ”aplicat sancţiuni fără precedent” asupra Rusiei şi au oferit ”sprijin” Ucrainei. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].