Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a explicat, într-un comunicat de presă transmis miercuri seară, de ce dosarul în care este implicat și Călin Georgescu este instrumentat de procurorii acestei instanțe. Motivul este că în anchetă este vizat și un magistrat. 

”În cadrul dosarului care face obiectul comunicatului de presă menționat anterior, se efectuează cercetări și in raport de sprijinirea activităților infracționale de către o persoană care are calitatea de magistrat. Potrivit prevederilor Legii nr. 49/2022, în asemenea situații, competența de soluționare aparține exclusiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor”, precizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, menționăm că, în raport de infracțiunile aflate în competența de soluționare prevăzută de lege pentru unitățile de parchet ierarhic inferioare, cauzele instrumentate de acestea au fost preluate, în baza art. 325 Cod de procedură penală, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea efectuării urmăririi penale”, se precizează în comunicat.

Explicațiile ÎCCJ vin după ce o publicație juridică a atras atenția că dosarul trebuia instrumentat de DIICOR, nu de ÎCCj.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here