Arafat, despre platforma care va scana dezinformările online: Singurul lucru pe care l-am făcut sau l-am face, dacă vom continua colaborarea ar fi să primim ştirea, să o verificăm şi să ieşim cu un răspuns, astfel încât o ştire falsă să fie demontată

Secretarul de stat în MAI, şeful DSU Raed Arafat a declarat, vineri, despre platforma care va scana dezinformările online, la care se lucrează în colaborare cu societatea civilă, că nu este vorba despre cenzură, pentru că cenzura înseamnă să te duci să închizi site-ul respectiv, să te duci să pedepseşti pe cei care au publicat.”Noi singurul lucru pe care l-am făcut sau l-am face, dacă vom continua această colaborare, ar fi să primim ştirea, să o verificăm şi să ieşim cu un răspuns şi o clarificare, pe ştirea respectivă, astfel încât o ştire falsă să fie demontată de la început”, a explicat Arafat. Raed Arafat a declarat că cei care au comentat au urmat un fir de o ştire falsă care a fost publicată de o entitate mass-media.  ”Noi, astăzi am văzut că o încercare de a identifica ştirile false şi a le combate a fost aproape distrusă de către o ştire falsă, publicată de o entitate mass-media, care nu a sunat să întrebe, care a luat-o pe surse, care nici nici măcar nu a interesat-o despre ce e vorba, decât să scrie o minciună acolo şi să o publice”, a spus secretarul de stat.  Arafat a arătat că ”ştirile false sunt răspândite, şi a văzut efectele acestor ştiri false recent, când toată România a mers la rând la benzinării, din cauza unei ştiri false, care dacă era depistată din timp, când a început să se răspândească, putea să iasă o reacţie imediată, să informeze populaţia corect şi să sisteze isteria care s-a produs”.  ”Societatea civilă a venit cu o iniţiativă, nu DSU, că să colaboreze şi să vină cu o monitorizare a mediului online, a ştirilor care se publică şi să informeze autorităţile şi DSU, cu diferite ştiri, care în final, noi să le citim şi putem să răspundem sau nu. Dacă era vorba de cenzură, cenzura înseamnă să te duci să închizi site-ul respectiv, să te duci să pedepseşti pe cei care au publicat. Nu, noi singurul lucru pe care l-am făcut sau l-am face, dacă vom continua această colaborare, ar fi să primim ştirea, să o verificăm şi să ieşim cu un răspuns şi o clarificare, pe ştirea respectivă, astfel încât o ştire falsă să fie demontată de la început”, a mai spus Raed Arafat.  Şeful DSU a mai precizat că ”singurii care ar putea să se supere pe acest demers ar fi numai cei care vor să răspândească ştiri false”.  ”Nici nu avem unelte să facem noi acest lucru, singurul lucru pe care îl putem face este să ieşim cu clarificări. În perioada asta prin care trecem, dacă nu vom înţelege odată că ştirile false pot să ne facă foarte rău, în România, şi pot fi răspândite foarte uşor, şi că aceste ştiri nu vin numai din interiorul României, vin şi din exteriorul României, ele trebuie identificate din timp şi răspuns la ele documentat, cu date, cu tot”, a mai spus el.  Arafat a precizat că, dacă ”nu vom înţelege acum că avem nevoie de un mecanism, să le monitorizăm şi să răspundem rapid la ele, înseamnă că nu am învăţat nicio lecţie până acum, din ce am păţit în ultima perioadă”.  ”Va trebui acest proiect să se facă, să fie înţeles corect, aşa cum a fost el conceput, sperând în final că societatea civilă care l-a iniţiat şi a dorit să colaborăm împreună să continue, pentru că astăzi deja unii au văzut reacţia şi s-au blocat, nu au mai vrut să continue nimic pentru că au văzut ce reacţie a ieşit”, a spus el.  Arafat a precizat că ”reacţia este exagerată şi bazată pe o ştire falsă”. ”Dacă entitatea de media care a publicat această ştire lucra corect, dădea măcar un telefon undeva, să spună, oameni buni ce vreţi să faceţi, vreţi să cenzuraţi (..) atunci aveau măcar punctul de vedere al DSU-ului sau al celor de la societatea civilă care sunt implicaţi (..) după care omul de rând înţelegea dacă ce vrem să facem este un lucru pozitiv şi bun, sau un lucru negativ”, a menţionat secretarul de stat.  Raed Arafat a mai afirmat că, ”în continuare, spune că ceea ce s-a dorit să se facă şi speră să existe acest mecanism, în colaborare cu societatea civilă, este un lucru pozitiv şi nu este în niciun caz un lucru negativ  şi nu încalcă niciun drept la libera exprimare sau la orice drept de a scrie ceva sau a spune ceva”.  ”Mai mult, astfel de colaborări cu societatea civile deja se practică şi în alte ţări europene, şi există ţări care au înţelegeri şi protocoale la nivel guvernamental, cu societatea civilă şi specialiştii din societatea civilă, în depistarea ştirilor false şi în monitorizarea lor”, a spus Arafat. ”De ce în România să nu avem o astfel de colaborare? Singurii se sperie de aşa ceva sunt cei care doresc să scrie orice, oricând, indiferent cum, indiferent dacă e adevărat sau nu, şi le e teamă că poate o să începem să răspundem mai mult, zicând şi punctul nostru de vedere şi lăsând omul să decidă”, a mai spus Raed Arafat.     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here