Este mare sărbătoare în data de 28 februarie în România, conform calendarului ortodox. Mulți români îi poartă numele sfântului sărbătorit astăzi. Iată cine sunt cei care își sărbătoresc, astăzi, onomastica. Este cruce neagră în calendarele creștine. Sărbătorile zilei:

OrtodoxeSf. Cuv. Vasile Mărturisitorul

Greco-catoliceSf. cuv. m. Vasile. Harţi lactate

Tradiții de primăvară. Ce semnifică Mărțișorul, Baba Dochia și Sfinții 40 de Mucenici. Ce trebuie să FACI în această perioadă a anului

Romano-catoliceSf. Roman, abate; Fer. Antonia, călug.

Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 28 februarie.

A trăit în timpul când prigoana iconoclastă împotriva drept credincioşilor era susţinută cu tărie de împăraţii de la Constantinopol, în secolul al VIII-lea. Aceştia au declanşat persecuţii sângeroase împotriva ortodocşilor iconoduli şi au ordonat desfiinţarea a numeroase mănăstiri, precum şi distrugerea sfintelor icoane.

În acel timp, Sfântul Vasile, lăsând lumea şi cele lumeşti, s-a făcut monah. A fost numit “Mărturisitorul” deoarece în timpul persecuţiei iconoclaste a propovăduit adevărul de credinţă, împreună cu Sfântul Procopie Decapolitul, înaintea prigonitorilor. Pentru aceasta a fost închis în temniţă, unde a fost mult chinuit.

După moartea lui Leon IV (775-780), Sfântul Vasile Mărturisitorul a fost eliberat din temniţă. A trăit ca monah, în aspre nevoinţe duhovniceşti, până la mutarea sa la cele veşnice. (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”) 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here