Sfânta Cuvioasa Mucenică Evdochia este pomenită în calendarul creștin ortodox la 1 martie. 

S-a născut în vremea împăratului Traian (98-117), în cetatea Iliopolis (Fenicia). Era samarineancă de neam și era deosebit de frumoasă.’Era atât de frumoasă și cu chip minunat, încât nu putea niciun zugrav să-i înfățișeze frumusețea ei deplin. Astfel Evdochia, înșelând pe mulți ca și cu un laț, îi vâna și la pierzare, prin frumusețe, îi atrăgea, aducând bogățiile țărilor lor în ale sale vistierii nedrepte prin sârguitoare necurăție trupească’. (Viețile Sfinților)Adunase atât de multă bogăție, încât puțin de nu se asemăna cu vistieriile cele împărătești. Dar prin învârtoșarea inimii atât de mult se împietrise, încât nicio putere, fără numai cea dumnezeiască, nu a putut tămădui durerea sufletească a păcătoasei deznădăjduite.Într-o seară, stând în casă, a auzit întâmplător vocea unui monah, Gherman, care venise din străinătate și locuia la un cunoscut creștin ce își avea casa aproape de poarta cetății, chiar lângă peretele casei în care Evdochia se odihnea singură în acea noapte.’Acolo monahul acela, odihnindu-se puțin după obiceiul său, s-a sculat noaptea la cântarea de psalmi. Și după săvârșirea rugăciunii sale a șezut și, luându-și cărticica ce o purta la sine, a citit multă vreme. În cărticică era scris despre înfricoșata judecată a lui Dumnezeu, când drepții se vor lumina ca soarele întru Împărăția cerului, iar păcătoșii vor merge în focul cel nestins, unde în veci vor fi munciți cumplit fără de sfârșit’. (Viețile Sfinților)Evdochia auzea acum pentru prima dată despre înfricoșata judecată a lui Dumnezeu, când drepții se vor lumina ca soarele întru Împărăția cerului, iar păcătoșii vor merge în focul cel nestins. Înfricoșându-se și umilindu-se, la ziuă a trimis după monahul care se rugase toată noaptea și i-a cerut să o îndrume spre mântuire.Sfânta Cuvioasa Evdochia a fost botezată de episcopul cetății Teodot și a fost dusă la o mănăstire de călugărițe de Cuviosul Gherman.Pentru osârdia cu care se dedica vieții monahale, a fost aleasă egumenă. A fost ucisă în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor. Sfânta Evdochia a trăit, după botezul ei, cincizeci și șase de ani și a avut sfârșitul în prima zi a lunii martie. (sursa: vol. ‘Viețile Sfinților’) 

Sărbătoarea zilei: 28 februarie 2025. Un mare sfânt este pomenit în calendarele creștine. Mulți români îi poartă numele

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here