Omul de afaceri sibian care a preluat fabrica de ciorapi Ciserom din Sebeș a confirmat că aceasta se va închide și că va urma o concediere colectivă. Investitorul a explicat, în presa locală, a încercat timp de câteva luni să salveze activitatea cunoscutei fabricii, dar a eșuat din cauza datoriilor și a lipsei de eficiență.
Omul de afaceri care a preferat să nu-și decline identitatea a declarat pentru publicația Turnul Sfatului că cei aproximativ 100 de angajați au intrat în preaviz.
”Situația financiară a societății este dezastruoasă. De 6 ani, societatea este pe pierdere. Înainte de a prelua pachetul majoritar de acțiuni, era programată o concediere colectivă.
În decembrie, la venirea mea la conducerea societății, în primele zile, am anulat decizia de concediere colectivă, pentru că, sincer, speram ca, după câteva investiții, să putem continua activitatea de producție.
După ce am avut acces în totalitate la documentele contabile, am realizat însă că acest lucru este imposibil. În acest moment, producem o pereche de șosete cu 17 lei și o vindem cu 5 lei. Nu se poate continua așa”, a declarat omul de afaceri.
Acesta a afirmat că a creditat societatea ca să putem stinge un credit și probabil o va face si pentru cel de-al doilea, astfel încât să nu se ajungă în insolvență.
Se închide o fabrică de renume din România, după o activitate de aproape 100 de ani