Un bărbat cercetat pentru moartea unui copil în vârstă de 7 luni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informează, marți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 25 de ani, l-ar fi bătut pe copilul concubinei sale, iar în urma loviturilor primite acesta a murit.’În fapt, s-a reținut că inculpatul i-a aplicat fiului concubinei sale, în vârstă de 7 luni, mai multe lovituri cu pumnul și palmele în trei împrejurări diferite, în datele de 04.02.2025, 05.02.2025 și 07.02.2025 cauzându-i leziuni la nivelul capului care au determinat decesul copilului, care a intervenit în data de 7.02.2025. S-a stabilit că inculpatul și mama victimei aveau o relație de concubinaj inițiată în urmă cu circa două săptămâni anterior comiterii faptei și că, o parte a acțiunilor agresive au fost exercitate în timp ce se aflau la domiciliul mamei din comuna Augustin, jud. Brașov, și altele au fost exercitate de inculpat după mutarea celor doi concubini și a copilului minor în localitatea Herculian, jud. Covasna, la domiciliul inculpatului’, se arată într-un comunicat de presă transmis Agerpres.Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, acesta fiind cercetat pentru violență în familie sub forma omorului calificat și rele tratamente aplicate minorului.
Incident alarmant la o școală: un individ a încercat să răpească mai mulți copii