Bombardiere americane B-52 Stratofortress au participat la exerciţii deasupra României

Bombardiere americane B-52 Stratofortress au participat vineri, alături de militarii germani şi români, la exerciţii deasupra României, acesta fiind şi un semnal de unitate, în condiţiile în care invazia rusă în Ucraina a intrat în a doua săptămână, relatează CNN. Cele mai mari bombardiere strategice ale Forţelor Aeriene Americane au decolat de la RAF Fairford, o bază a Royal Air Force din Anglia, şi au desfăşurat antrenamente de sprijin aerian şi misiuni de integrare, conform unui comunicat al Forţelor Aeriene Americane din Europa. Apoi, avioanele B-52 au zburat către România, unde au continuat antrenamentele. Zborul deasupra României a plasat bombardierele chiar la limita statelor NATO, în vecinătatea spaţiului aerian ucrainean, unde forţele aeriene ruseşti încearcă să-şi impună supremaţia, comentează CNN.  “Antrenamentele desfăşurate împreună oferă siguranţa că puterea defensivă a NATO rămîne de neegalat”, a declarat generalul Jeff Harrigian, comandant al Forţelor Aeriene ale SUA în Europa.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here