Alertă la o școală din Sectorul 6 al Capitalei, după ce un briceag cu lama de 20 de centimetri a fost găsit într-una dintre toalete. Cel care l-a ascuns acolo este un elev de clasa a IV-a în vârstă de doar 10 ani. Se pare că elevul l-ar fi găsit într-o staţie de autobuz și l-ar fi adus la școală pentru amuzament, spun surse apropiate anchetei. 

Joi, 6 martie 2025, în jurul orei 10.45, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 25 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către directorul unei unităţi de învăţământ că în incinta unei încăperi din unitatea de învăţământ din Sectorul 6 s-ar fi găsit un obiect tăietor-înţepător, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Capitalei.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Din primele verificări a reieşit că obiectul în cauză, găsit în incinta unui grup sanitar, ar fi fost adus de către un elev, în vârstă de 10 ani, din cadrul şcolii.

În urma verificărilor efectuate, până în prezent a reieşit că minorul ar fi găsit obiectul într-o staţie de transport în comun, l-ar fi ridicat şi ulterior, l-ar fi depozitat în incinta grupului sanitar, precizează sursa citată.

Briceagul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Nicio persoană nu a fost rănită.

Potrivit unor surse citate de News.ro, incidentul s-a petrecut la Şcoala „Sfântul Andrei”, din Sectorul 6 al Capitalei, iar directorul adjunct a sunat la 112 şi a anunţat că a fost găsit un briceag, cu lama de aproximativ 20 de centimetri, ascuns într-o gură de vizitare de sub chiuvetă, în interiorul grupului sanitar.

Sursele citate au precizat că băiatul care l-ar fi adus este elev în clasa a IV-a şi a declarat că l-a găsit într-o staţie de autobuz, l-a luat şi l-a ascuns în şcoală exclusiv pentru amuzament.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 25 Poliţie, pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here