Panică într-un bloc din Sibiu, după ce un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, într-un apartament situat la etajul 9 al clădirii. 60 de persoane, atât adulți, cât și copii, au fost evacuate de urgență.
Potrivit ISU Sibiu, incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 9 al unui imobil cu 10 etaje de pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu.
La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD şi o autospecială de transport personal şi victime multiple. ”Din întregul imobil au fost evacuaţi un număr total de 51 de adulţi şi 6 minori. Din fericire nu sunt victime. În aceste momente incendiul este lichidat, se lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative şi pentru stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului”, a transmis sursa citată.