Astrologul Minerva, pe numele real Gabriela Dima, a încetat din viață la vârsta de 66 de ani, după ce s-a luptat cu o boală necruțătoare. A fost poate cea mai cunoscută și apreciată astrologă din România, aceasta devenind faimoasă datorită pasiunii sale pentru lumea ezoterică, pe care a manifestat-o încă din copilărie.
Minerva și-a petrecut ultimele luni de viață în spitale, atât în țară, cât și în străinătate.
Gabriela Dima a terminat Dreptul, înainte de 1990, dar nu s-a făcut avocat. Si-a încercat norocul la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar ulterior a absolvit Psihologia. Din 1990 a intrat în presă și a obținut un doctorat în Filologie.
În această perioadă și-a câștigat renumele de astrolog.
În 2022, a afirmat că lucrează pentru Banca Națională, într-un post de execuție. Informația a fost confirmată de oficiali ai BNR, care au precizat că este vorba despre departamentul de mentenanță.