Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, consideră că este prematur să se discute despre invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, în baza declarațiilor sale. Acesta a precizat că prima etapă, după depunerea dosarelor la BEC, este una strict tehnică, în care se verifică valabilitatea tuturor actelor depuse.  

BEC are la dispoziție 48 de ore pentru a decide dacă acceptă sau nu candidatura, după care dosarul ajunge la Curtea Constituțională. În cazul unei contestații, judecătorii Curții se vor limita strict la documentele existente în dosar, scrie Mediafax.

Întrebat, la un post TV, dacă o serie de idei exprimate public de către Călin Georgescu ar putea duce la invalidarea candidaturii sale, Augustin Zegrean a opinat că “declarațiile pe care le face nu cred că îl pot opri de a candida. Pentru că nu Curtea Constituțională îl face președinte. Îl fac președinte voturile poporului. Deci ar trebui să se câștige la urne, nu la justiție. E prematur să spunem că va fi oprit de la candidatură pentru că a declarat că el nu vrea UE sau că va organiza referendum pentru ieșirea României din UE sau din NATO”.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here