Ministrul Finanțelor a declarat că trebuie să existe diferențe de impozitare între un penthouse din București și un apartament cu două camere de la periferia unui oraș mic.
Tanczos Barna a fost întrebat, sâmbătă, la un post TV, despre regândirea impozitelor pe case astfel încât impozitul să difere în funcţie de zona unde locuieşti şi cum s-ar putea aplica acest lucru.
”Este o discuţie foarte complicată pentru că, de exemplu, astăzi pentru o casă din judeţul Harghita – Sâncrăieni – e posibil să plătim acelaşi impozit ca pentru un apartament 100 – 200.000 de euro din Bucureşti sau din comunele învecinate Bucureştiului”, a afirmat ministrul Finanţelor.
”S-au propus mai multe variante, inclusiv domnul prim-ministru a propus mai multe variante şi public a susţinut varianta impozitării în funcţie de valoarea de piaţă, valoarea dată de grila de evaluare notarială, valoarea dată de zone, eventual, de încadrarea unor imobile în anumite zone. Cu siguranţă trebuie să facă diferenţierea între apartamentul penthouse de 500.000 de euro şi apartamentul poate de aceeaşi suprafaţă din Borsec sau din Bălan. Am dat două exemple de oraşe mici”, a mai declarat Tanczos Barna.