Tragedie într-o comună din județul Galați. Un bătrân în vârstă de 88 de ani a murit, marți dimineață, într-un incendiu care i-a devastat locuința.
Incidentul s-a petrecut în localitatea Ungureni, comuna Munteni, județul Galați, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Tecuci cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Potrivit reprezentanților ISU Galați, la sosirea echipajelor operative, locuința ardea generalizat. În interior a fost descoperită o victimă. Este vorba despre proprietarul casei, un bărbat în vârstă de 88 de ani, care se afla în stare de inconștiență și nu mai prezenta semne vitale.
Cauza cea mai probabilă a incendiului care a distrus 150 de metri pătrați de acoperiș și încăperile gospodăriei este un coș de fum neprotejat de materiale combustibile.