Washington Post a decis să elimine semnăturile şi datele din articolele jurnaliştilor săi din Rusia pentru a-i proteja, a anunţat un reporter al ziarului, Paul Farhi, pe contul său de Twitter. “Ca răspuns la ameninţările lui Putin împotriva reporterilor din Rusia, The Washington Post elimină numele şi datele din articolele produse de reporterii noştri din Rusia. Scopul este să asigurăm siguranţa echipelor noastre”, a explicat el, subliniind că este prima oară când se întâmplă acest lucru. Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, vineri, legea prin care răspândirea de “informaţii false” despre armată se pedepseşte cu până la 15 ani de închisoare. Legea prevede pedepse şi pentru “apelurile de impunere de sancţiuni împotriva Rusiei”. Moscova ripostează astfel în presupusul război informaţional referitor la conflictul cu Ucraina. Oficialii ruşi au precizat în mod repetat că inamicii Rusiei, precum SUA şi aliaţii săi, au răspândit informaţii ”false” pentru a semăna discordie şi a dezbina poporul rus. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].