Echipa de Formula 1 Haas a reziliat contractul cu pilotul Nikita Mazepin şi cu sponsorul rus Uralkali

Echipa americană de Formula 1 Haas a decis să încheie “cu efect imediat” parteneriatul cu sponsorul său titular rus Uralkali şi contractul de pilot al lui Nikita Mazepin, din cauza conflictului din Ucraina. “Ca şi restul comunităţii din Formula 1, echipa este şocată şi întristată de invazia Ucrainei şi îşi doreşte încheierea rapidă şi paşnică a conflictului”, a scris echipa într-un comunicat. Tatăl lui Mazepin, Dmitri, un miliardar care susţine financiar echipa Haas, este un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin. Mazepin, 22 de ani, a venit la Haas înaintea sezonului trecut, “împreună” cu un pachet financiar consistent, susţinut de gigantul chimic Uralchem, condus de tatăl său.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here