Pasagerii unui zbor al companiei American Airlines au trecut prin clipe de panică, joi seară, după ce unul dintre motoare a luat foc. Aceștia au fost evacuați pe aripa aeronavei pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce erau înconjurați de fumul negru și gros degajat în aer de incendiu. Din primele informații, 12 persoane au ajuns la spital cu răni ușoare. Aeronava se îndrepta spre Dallas-Fort Worth din Colorado Springs și avea la bord 178 de persoane.
Zborul American Airlines 1006, un Boeing 737-800 avea la bord 172 de pasageri şi şase membri ai echipajului, a fost deviat către Denver în jurul orei 17:15, ora locală, după ce echipajul a raportat „vibraţii ale motorului”, a anunţat Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) într-un comunicat.
„După aterizare şi în timp ce rula spre poartă, un motor a luat foc”, se arată în comunicat. FAA investighează incidentul.
Avionul a ajuns la poarta C38, unde a luat foc, a declarat un purtător de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Denver pentru CNN. Incendiul a fost stins şi toţi pasagerii au fost evacuaţi, a spus purtătorul de cuvânt.
Imaginile de la faţa locului înfățișau zeci de pasageri părăsind aeronava şi stând pe aripă, înconjurați de un nor negru de fum.
Douăsprezece persoane au fost transportate la spital cu răni uşoare, a transmis Departamentul de Pompieri din Denver pentru CNN.
O altă aeronavă aparținând tot companiei American Airlines urma să trimită un avion de înlocuire şi un nou echipaj la Denver pentru a ajuta pasagerii să ajungă la Dallas, a declarat compania aeriană.
Incendiul vine la doar trei săptămâni după ce un zbor Delta Air Lines s-a prăbuşit, s-a răsturnat şi a luat foc pe pista Aeroportului Internaţional Pearson din Toronto.