Ministerul Educației a anunțat vineri că evaluarea lucrărilor de la simulări şi de la examenele naţionale se va face pe platformă digitalizată, la fel ca anul trecut. 

„Atât la simulările examenelor naţionale, cât şi la examene, la fel ca anul trecut, evaluarea lucrărilor se va face folosindu-se platforma de evaluare digitalizată”, au transmis reprezentanții instituției. 

Potrivit lor, materialul ce conţine, sub formă de întrebări şi răspunsuri, cele mai importante informaţii privind acest proces de evaluare a fost actualizat. Astfel, la sfârşitul probei, lucrările scrise ale candidaţilor sunt scanate, apoi încărcate pe platforma de evaluare digitalizată.

„Pentru scanare, fiecare sală de clasă în care se desfăşoară probe scrise este dotată cu scanner. În baza conturilor individuale create anterior, profesorii evaluatori au acces pe platforma digitalizată, unde sunt încărcate lucrările. Evaluarea se face pe laptop/calculator, în baza unui borderou digital introdus anterior repartizării lucrărilor către profesorii evaluatori”, a transmis Ministerul Educației. 

Oficialii din cadrul acestui minister au ecplicat că folosirea platformei de evaluare digitalizată permite repartizarea aleatorie a lucrărilor. Astfel, doi evaluatori ai aceleiaşi lucrări vor fi nu doar din şcoli diferite, ei pot fi şi din judeţe diferite.Sursa citată afirmă că funcţiile platformei permit, la finalul evaluării fiecărei lucrări, cumularea punctajelor şi descărcarea automată a borderourilor de evaluare.

Totodată, procedurile de lucru prevăd soluţii pentru situaţiile în care conexiunea la internet nu funcţionează, inclusiv, dacă este nevoie, scanarea lucrărilor în alt centru de examen sau la nivelul comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti.

„Profesorul evaluator are posibilitatea, la identificarea unei lucrări scanate eronat, să semnaleze în platformă acest lucru. În acest caz, lucrarea se scanează din nou şi se încarcă în platformă. În platformă există informaţii privind numărul total de pagini pentru fiecare lucrare. Dacă există neconcordanţe între numărul real de pagini şi numărul de pagini scanate, lucrarea va fi scanată din nou”, susţine aceeaşi sursă.

Vă reamintim faptul că elevii din clasele a VIII-a vor susţine luni proba la Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării naţionale. 

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei marţi se va desfăşura proba la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 19 martie proba la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 31 martie. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here