Începe lupta pentru cursa prezidențială. Candidații își fac ultimele calcule, iar unii încearcă să se urce pe valul suveranist pentru a câștiga voturi. În tabăra reziștilor este scandal uriaș pentru că Elena Lasconi și Nicușor Dan nu renunță, deși lideri din USR au cerut asta. Șefa USR spune că ea e în creștere și Nicușor în scădere și vine cu un nou delir. Și dacă vine Trump să candideze, ea se gândește să câștige alegerile. Între timp, edilul Capitalei spune că vrea ca USR să intre la guvernare.
A mai rămas foarte puțin timp până când vom avea lista finală cu candidații care intră în această cursă prezidențială. Pe ultima sută de metri se fac în continuare calcule și se fac strategiile pentru campania electorală ce va începe în data de 4 aprilie.
Deși au existat mai multe discuțiiîntre Elena Lasconi și Nicușor Dan și deși există voci din USR care i-au cerut public șefei reziștilor să se retragă din această cursă și să-l sprijine pe actualul primar al Capitalei, niciunul nu vrea să renunțe.
Elena Lasconi spune că cifrele arată că ea este în creștere și că Nicușor Dan este în scădere. Ea preciza, totodată, că în cazul în care ipotetic s-ar retrage, Nicușor Dan nu ar crește. Mai mult decât atât, Lasconi spune că voturile din această tabără suveranistă, respectiv oamenii care l-ar fi votat pe Călin Georgescu, nu s-ar îndreptat către edil într-un asemenea scenariu.
În plus, Lasconi spune că nu există nici scenariul potrivit căruia să se retragă pe ultima sută de metri, în ultima săptămână din campanie, așa cum a făcut Ludovic Orban anul trecut, care s-a retras pentru a-i oferi scprijinul Elenei Lasconi.
Liderul USR susține că este focusată să câștige alegerile prezidențiale în acest an. Lasconi a afirmat chiar că ar putea să vină “inclusiv Donald Trump să candideze în România” pentru că ea se gândește să câștige alegerile.
Pe de altă parte, Nicușor Dan susține că și-ar dori ca după aceste alegeri prezidențiale USR să intre la guvernare, să existe o majoritate mai stabilă în Parlament, însă spunea că nu se va retrage și că se va focusa pe campania electorală.
Lideri din USR spuneau că s-a discutat despre un singur candidat la aceste alegeri, însă în cazul în care unul dintre ei va ajunge în turul doi, va fi susținut de celalalt.