O tragedie s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 08:40, pe Drumul Județean 601E, în extravilanul localității Trestieni, județul Giurgiu. Un bărbat de 52 de ani, din comuna Ulmi, și-a pierdut viața după ce mopedul pe care îl conducea a fost lovit de o autoutilitară. Cum s-a întâmplat totul

Potrivit informațiilor furnizate de familie, victima ieșise pe șosea pentru a aduna pet-uri goale de pe marginea drumului. În timp ce se deplasa, vehiculul său a fost izbit violent de o autoutilitară condusă de un bărbat de 35 de ani, din comuna Cosoba.

În urma impactului, conducătorul mopedului a fost grav rănit și transportat de urgență la un spital din București, însă, în ciuda eforturilor medicilor, acesta a decedat la scurt timp după internare.

Conform verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că victima nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului.

                                                    Accident cumplit în județul Giurgiu / Sursa foto – ISU

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here