Guvernul a demarat procedurile privind revocarea unor șefi din companiile de stat care au fost numiți pe alte criterii decât cele agreate de Comisia Europeană. În caz contrar, România riscă să piardă aproximativ 290 de milioane de euro din PNRR, a declarat miercuri ministrul Energiei Sebastian Burduja. Cei care vor fi revocați din funcții vor primi însă salarii compensatorii.
Guvernul a aprobat recent o ordonanță de urgență care permite demiterea, înainte de expirarea mandatelor, a membrilor din consiliile de administrație sau de supraveghere de la companiile de stat.
În domeniul energetic sunt opt companii la care vor fi făcute modificări, potrivit unui răspuns al Ministerului Energiei pentru HotNews.
„Acest jalon 121 ne-a cauzat multe nopți nedormite și, de fapt, problema survine dintr-o necorelare între textul ordonanței 109 și a cadrului legislativ din România, o interpretare a Comisiei Europene asupra textului din jalon, din PNRR. Și anume acolo se anunță mai degrabă niște principii de transparență, competitivitate, lipsa conflictelor de interes. Și din asta s-au purtat negocieri cel puțin șase luni, poate mai bine, cu Comisia”, a explicat Burduja, în cadrul unei conferințe tematice.
„Ne menținem punctele de vedere pe foarte multe spețe, dar, la finalul zilei, decizia Comisiei impune reținerea anumitor sume de ordinul a câteva sute de milioane de euro, undeva la 290 de milioane de euro în evaluarea preliminară.Sperăm că la următoarea evaluare, odată cu publicarea deciziei, suma va fi mai mică”, a arătat ministrul Energiei.
Potrivit ministrului, printre companiile unde ministerul a început deja procedurile de revocare se află Complexul Energetic Oltenia, dar și Electrocentrale Craiova. Burduja spune, însă că lista este mai lungă, însă nu a putut da numele acelor companii întrucât sunt listate la bursă.
„N-avem nimic cu nimeni, pur și simplu trebuie să ne facem datoria de a atrage toți banii pentru România, de fapt, de a nu pierde niciun ban din PNRR. Fără supărare din partea nimănui. Și eu sper că toți cei care sunt membri în aceste consilii vor înțelege lucrul acesta, vor da dovadă de bună credință față de România și vor demisiona sau își vor depune mandatul sau oricum vor fi revocați, fiind altfel îndreptățiți în baza ordonanței adoptate recent și la șase salarii compensatorii, după care sigur că vor fi organizate noi proceduri de selecție.
Acum știm ce vrea Comisia, era bine să știm de la început. Asta este, sunt proceduri mai vechi, dar eu pot să vă spun că vom face tot ceea ce depinde de noi să nu pierdem niciun ban, chiar dacă timpul e scurt, chiar dacă astfel de proceduri durează în general șase luni de zile. Deci suntem foarte presați cu timpul, dar eu am toată încrederea că nu vom pierde niciun ban din jalonul 121”, a mai spus Sebastian Burduja.