Premierul Nicolae Ciucă a afirmat marţi, la Isaccea, că România este pregătită să primească mai mulţi refugiaţi din Ucraina şi ajutoare umanitare pentru aceştia, dacă situaţia o va impune, fiind oferit sprijin tuturor autorităţilor locale pentru a face faţă situaţiei neobişnuite. Premierul a mulţumit celor care s-au implicat în gestionarea crizei umanitare şi a afirmat că ”putem să vedem cu ochii noştri drama refugiaţilor ucraineni care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara, să plece de acasă, să-şi ia viaţa într-o sacoşă sau o valiză şi să fugă de ororile acest război nedrept, neprovocat pe care forţele armate ruse îl desfăşoară în Ucraina”. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].