România urmează să treacă în scurt timp la ora de vară, dar mulți nu-și dau seama exact cum se modifică ora, dacă dăm ceasul “înainte” sau “înapoi”.
România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă 29 martie spre duminică 30 martie. Mai precis, duminică dimineața, ora 3:00 devine ora 4:00, ceea ce înseamnă că din punct de vedere orar va fi cea mai scurtă zi din an.
Trecerea de la ora de iarnă la ora de vară a fost intens dezbătută în ultimii ani, iar Parlamentul European a recomandat renunțarea la cele două scheme orare, invocând faptul că argumentele legate de economia de energie, în baza cărora s-a lua decizia, la finalul anilor ’70, nu mai sunt valabile în prezent.
Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie. Un sondaj UE, la care au participat 4,6 milioane de persoane, arată că oamenii resimt disconfort fizic și mental din cauza schimbării orei, arată Rador.