Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, despre suspendarea ridicării vizelor pentru SUA, că anunţul care a venit nu e legat de România, ci de noua politică privind imigraţia a administraţiei Trump şi că aşteptăm toate lămuririle. ”Nu trebuie să alegem între UE şi parteneriatul strategic cu SUA”, a precizat șeful Guvernului.
”Singurul program de Visa Waiver care nu fusese implementat era cel al României Normal că a venit un delay pentru implementarea programului, dar veţi vedea că vor fi nişte măsuri care vor viza toate statele care beneficiază de programul vizei”, a arătat Ciolacu, adăugând că aşteaptă toate lămuririle.
”Din punctul meu de vedere, normal că respect Uniunea Europeană, Comisia Europeană, normal că locul României este în Uniunea Europeană, dar România are acum o prioritate de Securitate, iar securitatea României se bazează în primul şi în primul rând pe apartenenţa la NATO şi pe parteneriatul strategic cu Statele Unite. Avem, în continuare, un război la graniţă, România având graniţa cea mai lungă din Europa cu Ucraina, respectiv 650 de kilometri. Este normal că ne dorim o nouă abordare, în acest context. Nu trebuie să alegem între Uniunea Europeană şi parteneriatul strategic cu Statele Unite”, a mai spus Ciolacu.