Vasile Bănescu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost chemat la audieri în Parlament, după ce a fost cenzurat jurnalistul Marius Tucă. ONG-ul “APADOR-CH” a cerut retragerea din funcție a lui Bănescu, după întregul scandal provocat.
Practic, Vasile Bănescu a avut îndrăzneala de a aduce în ședința CNA următorul subiect: Jurnaliștii să nu aibă voie să conttrazică instituțiile statului.
La rândul său deputatul AUR, Mihail Neamțu, președintele Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, a lansat acuzații grave de cenzură la adresa CNA și cere public prezența lui Vasile Bănescu, în fața comisiei parlamentare.
Mihail Neamțu a afirmat că România traversează o perioadă în care „nu neapărat original, ci mai degrabă reciclat din epoci apuse”, se manifestă „tăcerea complice, ritualul obedienței” și „cenzura instituționalizată”.
Concret, politicianul AUR a făcut referire la decizia CNA din 26 martie 2025, prin care a fost eliminat un clip realizat de jurnalistul Marius Tucă, în care acesta sugera că democrația românească ar fi fost „călcată în picioare” prin recentele decizii ale Biroului Electoral Central.
Mai mult, el susține că Vasile Bănescu a susținut această decizie, pe care o califică drept „eliminarea abuzivă a principiului latinesc audiatur et altera pars”.
„Iată-ne procopsiți cu un nou Mare Inchizitor, nu în sensul clerical al secolului al XVI-lea, ci într-o variantă adaptată mileniului III. Nu se ard cărți, dar se închid guri. Nu se torturează corpuri, ci se reduc la tăcere opinii dizidente. Nu se invocă numele lui Torquemada, ci al Legii 504/2002”, scrie Mihai Neamțu, într-o declarație de presă intitulată „Marele Inchizitor & Ciuma Cenzurii”.
Inspirându-se din romanul Ciuma de Albert Camus, parlamentarul afirmă că România nu se confruntă doar cu o criză a libertății de exprimare, ci cu o „pandemie morală”, în care „birocratul care-și face treaba «ca la carte»” devine complice al tăcerii și al conformismului. „În cazul nostru, ciuma are mirosul cenzurii instituționalizate, discret parfumată cu lavandă bruxelleză”, a mai transmis deputatul AUR.
„Cândva un om rezonabil, Vasile Bănescu a devenit un personaj distopic, hotărât să pună sechestru pe orice înseamnă opoziție la Ministerul Adevărului.” El adaugă că, în viziunea acestuia, „libertatea înseamnă să spui că «democrația funcționează impecabil», indiferent câți candidați la alegerile prezidențiale sunt eliminați din cursă”, a scris Mihai Neamțu despre Vasile Bănescu.
De asemenea, deputatul susține că „obsesia controlului și a consensului” definește actuala guvernare și climatul mediatic, acuzând o „cenzură de catifea” care este „mai letală decât vociferarea unei mulțimi nemulțumite”. El susține că „apărarea libertății de exprimare nu poate fi lăsată pe seama acelora care confundă critica gazetărească cu «blasfemia» față de ortodoxia globalistă”.
În plus, acesta solicită oficial prezența lui Vasile Bănescu la o întâlnire cu membrii comisiei parlamentare de control al activităților CNA, programată pentru marți, 1 aprilie, ora 14:00.
„Cerem explicații scrise și verbale pentru acest comportament abuziv. E timpul să ne revenim în fire”, a conchis Mihai Neamțu.