Numărul mediu de pensionari a fost de 5.058.000 persoane în trimestrul IV 2021, în scădere cu 15.000 persoane faţă de trimestrul precedent. Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.- plătite de casele de pensii) a fost de 1.679 lei, în creṣtere cu 0,4% faṭă de trimestrul precedent, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul IV 2021, numărul mediu de pensionari a fost de 5.058.000 persoane, în scădere cu 15.000 persoane faţă de trimestrul precedent; numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.643.000 persoane, în scădere cu 9.000 persoane faṭă de trimestrul precedent; pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.- plătite de casele de pensii) a fost de 1.679 lei, în creṣtere cu 0,4% faṭă de trimestrul precedent; pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.608 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 50,9% (comparativ cu 53,4% în trimestrul precedent)”, arată datele INS. Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 97,6%. În trimestrul IV 2021 comparativ cu trimestrul IV 2020, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 65.000 persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 36.000 persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 2,6% , respectiv cu 1,1%. În trimestrul IV 2021 comparativ cu trimestrul III 2021, numărul mediu de pensionari a fost în scădere cu 15.000 persoane faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în scădere cu 9.000 persoane. Pensia medie lunară ṣi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faṭă de trimestrul precedent, cu 0,4% ṣi respectiv cu 0,2%. În trimestrul IV 2021, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,8% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,3%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,3%. Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 14 la 10 în judeṭele Giurgiu ṣi Vaslui. Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 855 de lei (1.277 lei în judeţul Botoṣani, 1.287 lei în judeṭul Giurgiu, 1.298 lei în judeṭul Vrancea faţă de 2.132 lei în judeṭul Hunedoara, 2.036 lei în Municipiul Bucureşti ṣi 1.892 lei în judeṭul Braṣov). Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG2 nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul IV 2021, a fost de 922.000 persoane, din care: 792.100 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,1% din totalul pensionarilor din această categorie; 125.900 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 58,2% din totalul acestora; 4.000 persoane din sistemul militar, reprezentând 2,1% din totalul acestei categorii. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].