Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va organiza, în perioada 21-27 martie 2022, cu ocazia Global Money Week (GMW), o serie de acţiuni dedicate promovării educaţiei financiare în rândul copiilor şi tinerilor. Evenimentele, care vor fi derulate în cadrul GMW, urmăresc, în principal, creşterea nivelului de conştientizare cu privire la importanţa educaţiei financiare atât la nivelul corpului didactic, cât şi la nivelul elevilor şi studenţilor, precum şi îmbunătăţirea accesului copiilor şi tinerilor la noţiuni şi informaţii de educaţie financiară. ”Global Money Week este un prilej pentru A.S.F. de a lansa un nou program de educaţie financiară, Start4Life, destinat copiilor şi tinerilor aflaţi în centre de plasament. În cadrul programului, tinerii vor beneficia de lecţii de educaţie financiară şi de economie generală, care vor fi utile pentru a se adapta cât mai bine din punct de vedere financiar, în momentul în care vor fi nevoiţi să părăsească centrele de plasament”, anunţă ASF. Programul se va adresa, într-o primă etapă, tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, iar pe parcurs acesta va acoperi toate categoriile de vârstă. Acestui program i se vor alătura voluntar lectori ai entităţilor din toate cele trei pieţe financiare reglementate, iar Institutul de Studii Financiare va oferi, în mod gratuit, unora dintre tineri, cursuri de formare profesională care să îi ajute la integrarea pe piaţa muncii. ”Educaţia financiară este, aşa cum am spus de mai multe ori, o misiune strategică a Autorităţii de Supraveghere Financiară. Vom continua să desfăşurăm programe şi proiecte dedicate elevilor, studenţilor şi publicului larg, întrucât prin educaţie vom putea contribui la dezvoltarea pieţelor financiare şi a economiei României”, a declarat preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu. Global Money Week este un eveniment internaţional desfăşurat sub patronajul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), în cadrul căruia comunităţi întregi îşi unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaştere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depăşite şi pentru a oferi tinerilor instrumentele şi inspiraţia necesare pentru a-şi modela propriul viitor. Această iniţiativă reuneşte organizaţii din aproape 170 de ţări şi implică anual peste 40 de milioane de copii şi tineri. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].