USR: E definitiv: legea care permite accesul cu animale de companie pe plajele de la Marea Neagră a fost promulgată. Punguţa, lesa şi hamul se află printre condiţiile accesului

Reprezentanţii USR arată că legea care permite accesul cu animale de companie pe plajele de la Marea Neagră a fost promulgată, precizând că “punguţa, lesa şi hamul se află printre condiţiile accesului”. “E definitiv: legea USR care permite accesul cu animale de companie pe plajele de la Marea Neagră a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Punguţa, lesa şi hamul se află printre condiţiile accesului”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii. Potrivit deputatului USR Cristina Rizea, autorul legii, aceasta prevede acces liber pe plajă cu animalele de companie în extrasezon, acces liber cu animalele de companie pe plajă, în sezon, cu acordul operatorului de plajă. Totodată, este obligatoriu ca animalul de companie să fie ţinut în lesă sau ham, iar persoana care însoţeşte animalul de companie la plimbare pe plajă este obligată să îi strângă mizeria. Poliţia Locală, Poliţia naţională şi Jandarmeria vor avea atribuţii de control pentru respectarea legii. “După 16 ani de la interzicerea accesului pe plajă a animalelor de companie, revenim un pic la normalitate”, consideră reprezentanţii USR.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here