Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a salutat, la reuniunea comună a miniştrilor de externe şi ai apărării din statele membre ale UE, adoptarea Busolei Strategice şi a apreciat caracterul practic al documentului, subliniind contribuţia importantă a Busolei Strategice la consolidarea relaţiei transatlantice şi a complementarităţii dintre UE-NATO. Potrivit MAE, reuniunea comună a miniştrilor de externe şi ai apărării din statele membre ale UE, desfăşurată, luni, la Bruxelles, a avut drept scop discutarea şi adoptarea textului final al Busolei Strategice a UE, în perspectiva aprobării acesteia la nivel de şefi de stat şi de guvern în cadrul reuniunii Consiliului European, ce se va desfăşura în perioada 24-25 martie, la Bruxelles. În intervenţia sa, ministrul de externe Bogdan Aurescu a salutat adoptarea Busolei Strategice şi a exprimat aprecierea pentru eforturile Preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene şi ale Serviciului European de Acţiune Externă de finalizare a documentului conform calendarului avut în vedere, mai ales în contextul crizei de securitate generate de agresiunea rusă ilegală împotriva Ucrainei, situaţie care a determinat adaptarea textului la această realitate. “Ministrul Bogdan Aurescu a apreciat caracterul practic al acestui document şi rolul important al acestuia în implementarea Strategiei Globale a UE din 2016. A subliniat, de asemenea, contribuţia importantă a Busolei Strategice la consolidarea relaţiei transatlantice şi a complementarităţii dintre UE-NATO. Astfel, a apreciat faptul că documentul reflectă în mod clar că principalele ancore are securităţii europene rămân NATO şi SUA”, a arătat MAE. Totodată, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, şeful diplomaţiei române a subliniat rolul important al instrumentului în consolidarea sprijinului UE pentru statele din Vecinătatea Estică, inclusiv din regiunea extinsă a Mării Negre, printr-o abordare mai bine structurată la nivel instituţional. De asemenea, el a evidenţiat contribuţia Busolei la consolidarea capacităţii UE de gestionare a ameninţărilor de tip hibrid şi cibernetic. În plus, Aurescu a atras atenţia că, în următoarea perioadă, eforturile trebuie să se concentreze pe procesul de implementare a Busolei, care va fi unul complex, în special având în vedere amploarea evoluţiilor curente în contextul securităţii. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].